Ou - partea V

10. Cometă

11. Lacul

Ou - partea IV

8. Sisif

9. Mingii de foc

Urcă în centru şi coboară în pantă. Mereu şi mereu fără oprire. Nu cred că s-a înţeles nimic, nici eu nu reuşesc de multe ori să aleg între gândurile dezlânate şi întortochiate, deci nu e o pagubă.

Peisaj urban

Vama Veche

De pe stradă

Relief de oraş

Roata norocului

Contează pe om

Am cunoscut o dată un om. Un străin, de pe undeva dintr-un orăşel port din Danemarca. Nu mai ţin minte cum îl cheamă, dar nu e important acum. Şi în una din multele noastre discuţii mi-a arătat câteva fotografii cu orăşelul său natal, locul în care locuiau încă părinţii lui şi mulţi prieteni.
Fotografiile m-au impresionat enorm. Pe lângă faptul că erau foarte frumoase din punct de vedere estetic, răspândeau un aer de comunitate mică, intimă. O atmosferă de orăşel turistic idilic. Ce m-a contrariat atunci a fost, de ce oare a plecat de acolo? Ce l-a determinat să lase toate acele lucruri minunate?
Răspunsul să a fost următorul: pentru că acolo totul este rezolvat, fixat. Există reguli pentru multe lucruri, societatea are nişte valori la care majoritatea covârşitoare aderă. Iar el simţea că nu mai este nimic de făcut. Pe când la noi, în România, societatea e în mare mişcare. Se redefineşte, se schimbă căutându-şi forma optimă, dimensiunile sale definitorii. Aici sunt multe lucruri de făcut. Chiar dacă asta se face prin chin şi e nedrept pentru unii, chiar pentru foarte mulţi, prea mulţi.
Asta m-a făcut să ma gandesc de atunci la fauna societăţii româneşti cu altfel de ochi. Ca un fel de studiu asupra unui gigantic insectar. Nu am ajuns la nici o concluzie. Nici nu îmi propun una. Dar m-am gândit să încerc să păstrez câte ceva din zilele care trec. Pentru ca să nu uit. Să nu uit cine sunt.
De aici şi imaginile de mai sus, precum şi altele care vor veni.

Peisaj urban

Mitropolia

Mon Amour

Ca mulţi alţii, am încercat şi eu să încadrez în oraş diverse obiective turistice, clădiri sau orice altceva cu un unghi mai mare de cuprindere. Într-un mod la fel de comun m-am lovit de acelaşi impediment. Omniprezentele accesorii urbane din categoria: stâlp, fier ruginit, cablu, fir, sârmă şi altele se interpuneu nedorit în cadru. Într-un final am ajuns la concluzia că asta e situaţia de fapt, iar că a evita astfel de încadrări, chiar dacă poate au un minus la capitolul estetic, câştigă ceva în realism.
Ştiu că nu am cum să risc a deveni un poet al intestinelor oraşului. Intestine s-ar mai găsi, dar cu talentul situaţia e mai chinuită. Am socotit însă că astfel de "puncte de vedere" ale oraşului ar trebui să le păstrăm. Măcar pentru a nu uita cine suntem şi de unde plecăm. În caz că ne mişcăm.